logo

Căldură mare? Avem sandale!


Glumă sau nu, trebuie să devenim puţin maturi când vorbim de sandale şi să ne uitam pe geam sau mai bine zis, pe termometru. Atunci când gradele de afară ating un nivel ce îţi clatină serios rezistenţa la sezonul torid, e un semnal foarte clar că trebuie sa te îmbraci ”de vară”, ceea ce înseamnă că vei adopta un stil vestimentarlight, dar în acelaşi timp smart. Bun, înainte să te avânţi pe acei şlapi decoloraţi din dulap, cu nişte şosete de un alb imaculat în buzunar (în caz de biserică/restaurant) şi cu nişte pantaloni scurţi ce dau spre boxeri, îţi recomand să ne aşezăm la răcoare şi să gândim problema.

În primul rând, afară e cald, cald rău, iar instinctul de a da cât mai multe haine jos de pe noi începe a se manifesta, ceea ce e perfect normal. Mai puţină încărcătura, mai multă aerisire, de unde şi mai puţină sudoare. Din păcate, nu putem umbla în costumul lui Adam sau al Evei, dar putem apela la câteva articole vestimentare care ne vor scăpa de căldură, sudoare şi sufocare. Cuvinte cheie : sandale, pantaloni scurţi, in şi bumbac.

Azi vă voi zice parerea mea despre sandale. Uşor de purtat, ieftin de cumpărat (cu materiale şi pricepere, se pot naşte minuni handmade) şi bune de admirat. Trebuie să va spun ca eu când vorbesc de sandale, mă gândesc doar la clasicile sandale romane şi nu la cele din plastic sau alte materiale sintetice ce îţi sufocă piciorul, dându-ţi un aspect de şcolar cu gentuţa pe spate în drum spre prima ta excursie. În consecinţă, aceste sandale din piele uşoare, sculptate special pentru piciorul tău îţi vor îmbrăţişa şi manifesta dorinţa de aerisire, iar imaginea de soldat roman sau gladiator va atrage privirile eroinei contemporane. Nu ai nevoie de curaj ca să porti sandale, ci doar de o gândire matura şi practică. Atât tam-tam şi tevatură dom’le, sunt perfect masculine, doar le-a purtat şi Cezar.

Deasemenea, eşti efeminat dacă ai grijă de tine? Eu zic că .. NU. Astfel, să-ţi tai unghiile de la picioare nu te va face mai feminin.. evident, dacă mergi la salon, aplici lac sau alte creme albe vei ajunge bărbatul preferat de azi, care din păcate nu mai este bărbat, ci doar un tip efeminat. În schimb, dacă pui mână pe o foarfecă (putem să-i spunem şi foarfecuţă), te chinui să-ţi tai o unghie câteva minute, dar într-un final vei avea degete demne de purtat sandale. Cât despre miros, e simplu. Te speli cu apă, săpun şi burete, iar apoi aplici o pudră de picioare şi dacă problema este mai mare sau persistă, găseşti la farmacie un gel antiperspirant care ar trebui să te ajute să treci ziua cu bine. Atenţie, nu ne bazăm şi nu exploatăm această pudră sau acest gel, ci duşul şi săpunul. Vara e recomandat să faci duş când.. puţi, să o spun aşa, ca de la bărbat la bărbat.

Aşadar, du-te la dulap şi vezi dacă ai o pereche de pantaloni scurţi din in sau bumbac (dude, nu chiloţi, ci pantaloni cât să-ţi ajungă deasupra genunchilor ! ), iar ca top o cămaşă din in simplă şi classy, fără auriu sau alt imprimeu cu tentă băgaţimăînseamăacum. Acum că eşti semi-protejat de razele viclene a soarelui e timpul să ne ocupam de încălţaminte. Nişte sandale romane de culoarea castanei sau de un cafeniu mai deschis merg perfect la ţinuta de mai sus, combinate cu o brăţară masivă din piele, înfăşurată ca un mic Colosseum.

Prin urmare, să recapitulăm:

  • Sandalele nu sunt doar pentru femei.
  • Dacă îţi tai unghia, nu eşti femeie.
  • Dacă faci duş, nu miroşi.
  • Dacă te îmbraci mai aerisit, te vei simţi mai.. aerisit.
  • Vrei să ai pe tine pantaloni scurţi, nu colanţi.
  • Bea apă. Multă.

Să purtăm #sandale #farasosete !

Alex K.

Photo:
www.topman.com, www.theurbanagent.com, www.asos.com .



12 Responses to “Căldură mare? Avem sandale!”

  1. Nadina Z. says:

    "daca iti tai unghia, nu esti femeie." hahaha. foarte bun si witty articolul, atinge keypoints-urile purtatului de sandale la men. thank god someone thought of slamming those damn socks. it was about time! :))

  2. Iulia Romana says:

    Ce fain e scris ! Bravo 😀

  3. Iulianj says:

    Fain articolul! Aveti idee unde gasesc si eu genul asta de sandale(romane, mai barbatesti si non cocalare 😛 )? Am tot cautat…

    • Alex K says:

      Salut. Păi, să fiu sincer, cel mai bun loc e magazinul online. În rest, pe la noi am văzut prin ZARA (cam scumpe pentru cum arătau), Deichmann sau magazinele mici de prin centru’. Deasemenea, mai poti gasi, daca ai noroc sau cunostinte, meşteri ce ştiu să lucreze cu pielea… să-ţi faci o pereche handmane.
      Să ne zici şi nouă dacă ai mai găsit ceva !

  4. GraphisAdv says:

    Interesant articol :)
    Vezi ca ai uitat sa specifici si de sosete la sandale 😀

  5. […] Căldură mare? Avem sandale! […]

  6. Gloria says:

    Alea-s tipic nemtesti, si tin de igiena lor, nu vor sa se murdareasca. La noi is catalogate taranisme. De aia cred ca a si evitat Alex sa mentioneze asta.

    @Iulian – Incercam sa aflam unde se gasesc si-ti dam de veste

  7. Angelo S. says:

    Felicitări pentru efortul depus de a scrie Alex, însă cred că nu e ajutător articolul cu nimic şi mi se pare jenante detaliile cu unghiile şi mai ştiu eu ce detalii.
    Sandalele romane de care vorbiţi le găsiţi în Zara, Condor ( situat în imediată apropiere de Zara ) mai sunt şi la Bata ( aproape de Auchan ) dar toate preţurile se învârt în jurul sumei de 180 – 250 ron.
    Daca nu vă sunt pe plac … asos.com !

  8. Octavian C. says:

    CEL MAI CUNOSCUT OM SI SINGURUL DIN BUCURESTI CARE LUCREAZA DE MULTI ANI SANDALE ROMANE SE NUMESTE ROBI – Boohoohoo Handmade Leather Design @ facebook, blogspot se gasesc in anumite locuri magazine in Bucuresti 100% handmade made in Romania. Succes Cautati in Cluj artisti plastici ceva unicat. Gata cu Zara ca toti isi cumpara de acolo.Numai bine :)

  9. Robert says:

    de unde pot cumpara si eu sandale barbatesti?

Leave a Reply