logo

Interviu Rodica Ionescu (Le-Boutique)

Cine este Rodica Ionescu şi ce-i place ei să facă?

Sunt o fată absolut normală, cu pasiuni şi activităţi la fel de normale. Sunt absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicarii şi sunt specializată în PR. Scriu de prin 2007, când am ales să fac asta din pură pasiune. În timp, blogul meu a evoluat şi îmi place să cred că şi eu, atât ca om, cât şi profesional.  Sunt o fire foarte veselă, căreia îi place la nebunie să călătorească. Îmi plac oamenii deschişi şi liberi. Deşi  unele postări par un pic feministe, susţin sus şi tare că iubesc bărbaţii până în vârful unghiilor.
Ce înseamnă pentru tine moda în general?

Cred că moda e în fiecare purtător. Fiecare dintre noi trebuie să aibă propriile limite şi să înveţe ce le stă şi ce nu le stă bine. Trebuie să evităm ţinutele penibile şi să alegem din trendurile sezonului doar elementele care ne reprezintă.
Dar moda din şi în România?

Nu ştiu dacă sunt în măsură să îmi dau cu părerea, căci nu am studii în domeniu, însă ca fin observator, pasionat de industrie şi fashion editor, pot spune că începem să evoluăm, dar cu paşi extrem de mici. Dacă până mai ieri visul oricărei casnice era să aibă salon de înfrumuseţare, astăzi regulile s-au schimbat, ele vor să devină designeri. La fel şi bărbaţii, care până mai ieri visau să aibă o cafenea a lor. Unii reuşesc, alţii nu. Unii studiază şi evoluează, alţii nu.

Rodica-Ionescu9
Ce ne poţi spune despre Rumours Magazin, cum a început şi cum se diferenţiază şi ce beneficii îţi aduce ţie?

Rumours Magazine a fost pentru mine o gură de aer curat. Când am început să scriu la Rumours eram o foarte obosită corporatistă.  Aveam nevoie de energie, de un factor care să mă motiveze , care să îmi readucă zâmbetul şi roşeaţa în obraji. Acesta a fost primul beneficiu pe care revista mi l-a adus.

Echipa din care fac parte a evoluat foarte mult, la fel şi eu, de când fac parte din ea. Rumours este un proiect tânăr, care îşi doreşte să ajute la evoluţia industriei. Încercăm să facem shooting-uri cât mai profesioniste şi articole la fel.

Revista este din ce în ce mai citită, iar noi avem planuri mari pentru viitor.

Ce găsim pe Le-boutique?

Le-Boutique este proiectul meu de suflet. Un proiect care a început în iunie 2011 şi care iniţial a fost un magazin on-line. Aveam vise mari, de a promova designeri români şi de a educa publicul românesc. M-am poticnit. Şi am decis să-mi mut blogul, care se afla pe o platformă publică, în locul magazinului. Un programator foarte iscusit, Radu Mihai, m-a ajutat.Tot el mi-a dat noi idei de upgrade, creând o pagină specială de promovare, intitulată sugestiv Boutique.

Le-boutique promovează produse. Cum alegi produsele şi ce beneficii ai tu? Există interes românesc pentru aceste branduri de lux?

Secţiunea Boutique, există de foarte puţin timp, aproximativ o lună. Ea este gândită şi creată special pentru promovare contra cost sau barter a unor produse. Aici cititorii mei primesc specificaţii despre produsele promovate, preţ şi link direct către site-ul de unde le pot cumpăra. Interes există, căci am primit adesea mesaje sau e-mailuri cu întrebări suplimentare. Produsele le aleg în funcţie de gusturile mele şi de relaţiile personale sau comerciale pe care le am cu reprezentanţii produselor.

Cum alegi ce conţinut să pui pe Le-Boutique?

La Rumours suntem o echipă şi decidem în echipă. Uneori dorinţele şi părerile mele nu se potrivesc cu formatul sau planul de evoluţie al echipei, de aceea există Le-Boutique. Aici pot face şi scrie absolut tot ce vreau eu. Este al meu şi pot face ce vreau. Eu centrez, eu dau cu capul. Umărul meu de sprijin este Radu, dar nu pe partea asta, ci strict pe cea de programare.

Designeri care îţi plac?

Îmi place Marc Jacobs, Louboutin şi Tom Ford.

 Event-uri care te atrag?

Deşi sunt un om foarte sociabil şi prietenos, evit să merg la evenimente de masă. Nu-mi plac genul ăsta de evenimente care sunt făcute pe genunchi, cu bani puţini, invitaţi la grămadă şi presă de tabloid. De fiecare dată când accept invtaţii, merg pentru a scrie ulterior, nu pentru a apărea în presa de scandal sau pentru a-mi arăta noile sandale.

Branduri cărora nu le poţi rezista?

Dacă vorbim de brand-uri internaţionale, susţin sus şi tare ca sunt absolut îndrăgostită de Prada. Îmi place calitatea, materialele, liniile şi eleganţa brandului.

Planuri de viitor?

După anul trecut, evit să îmi fac planuri pe distanţe mari de timp. Uneori viaţa sau Dumnezeu le face pentru noi şi trebuie să hotărâm direcţia din mers. Pentru moment, ştiu doar că scriu şi că îmi place ceea ce fac. Îmi doresc să devin din ce în ce mai bună, iar pentru asta lucrez şi învăţ zilnic.

 

Rodica-Ionescu-in-Rhea-Costa-4

Rodica-Ionescu-in-Rhea-Costa-6

Rodica-Ionescu-in-Rhea-Costa-2

Rodica-Ionescu-in-Rhea-Costa-1

 

 

Interviu realizat de Gloria.

Creatii Rhea Costa



Leave a Reply